Reasigurarea neproporțională este un tip de contract prin care reasiguratorul intervine doar dacă pierderile depășesc un anumit prag stabilit (denumit retenție). Spre deosebire de reasigurarea proporțională, unde pierderile și primele sunt distribuite proporțional între asigurător și reasigurator, modelul neproporțional poate aduce o schimbare strategică reducând volatilitatea rezultatelor financiare ale asigurătorului, exact așa cum se dorește.
Conform articolului 117(3) din Regulamentul Delegat Solvabilitate II, reasigurarea neproporțională este considerată cea mai benefică soluție pentru optimizarea capitalului și reducerea riscurilor extreme. Prin protejarea asigurătorilor împotriva pierderilor și reducerea volatilității financiare, acest model de reasigurare asigură o stabilitate mai mare și o gestionare eficientă a capitalului.
Agențiile de rating caută astfel de tratate nu doar în ultima perioadă analizată, ci pe un istoric mai amplu care să susțină o strategie de reducere a volatilității.
Din perspectivă teoretică, acest tip de reasigurare elimină oportunitățile de arbitraj și contribuie la echilibrul pieței. O teorie eficientă de tarifare nu poate fi concepută fără integrarea acestui mecanism, așa cum este ilustrat în ultimul grafic
Din 2020, un nou curent a căpătat susținere, având ca scop convingerea EIOPA să modifice regimul standard Solvency II prin introducerea unei propuneri de extindere a acestuia la mai multe linii de afaceri.
Abordarea actuală a formulei standard prevede o reducere uniformă de 20% asupra factorului de volatilitate pentru riscul de primă pentru trei linii de afaceri, cu condiția ca reasigurarea neproporțională să aibă un rol dominant în atenuarea riscurilor.
Cu toate acestea, având în vedere că utilizarea unui model intern este deja permisă, o schimbare a standardului rămâne puțin probabilă: Risk mitigation techniques
Reasigurarea neproporțională rămâne singura mutare strategică capabilă să ofere un avantaj competitiv companiilor care știu să o utilizeze corect. În schimb, reasigurarea proporțională se limitează la reducerea riscului net, fără a modifica poziția sau structura portofoliului net al asigurătorului.
Deși beneficiile sunt evidente, determinarea modelului optim—inclusiv a reținerii optime—este extrem de complexă. Această dificultate, combinată cu provocările legate de calcularea recuperabilelor (impactul asupra rezervei de prime și de daune), face ca autoritățile și auditorii să fie reticenți în susținerea reasigurării neproporționale.
Tocmai această practică a motivat conceperea acestui articol. Nu putem accepta sacrificarea unor soluții benefice pentru stabilitatea pieței doar de dragul simplificării proceselor pentru terți.
Suntem aici să susținem abordarea actuarială corectă și evaluarea adecvată a activelor din reasigurare, mai ales pentru cele mai fiabile, cu impact pozitiv inclusiv pentru cei care doresc simplificarea de dragul unui efort minim.