Sistemul Bonus-Malus a fost creat pentru a diferenția primele de asigurare în funcție de comportamentul individual al persoanelor indicate în contractul de asigurare. În teorie, acest sistem susține echitatea actuarială și încurajează comportamentul preventiv.

Totuși, atunci când sistemul este impus complet prin reglementare, fără legătură cu calculele actuariale concrete, determină apariția unui risc sistemic ce nu poate fi mitigat. Reducerile și penalizările nu mai reflectă riscurile reale, ci sunt aplicate mecanic, ceea ce poate duce la comportamente suboptime și la instabilitate financiară.

Ce înseamnă impus? Link spre

Un sistem Bonus-Malus impus presupune că:

  • Clasele BM (inclusiv coeficienții) sunt stabilite de autoritate, nu derivate din experiența proprie a asigurătorului.
  • Reducerea aplicată nu este proporțională cu riscul individual, ci cu poziția într-o grilă uniformizată.
  • Toți asigurătorii sunt obligați să urmeze aceleași reguli, indiferent de structura portofoliului.

Prin urmare, sistemul Bonus-Malus devine un mecanism administrativ de redistribuire, nu un instrument actuarial de selecție și tarifare a riscului.

Problema fundamentală nu este existența claselor BM în sine, ci impunerea coeficienților fixați extern, care decuplează prețul de riscul real și inhibă adaptarea pieței.

Soluția parțială într-un sistem impus? Link spre

Sigur, conștienți de riscul indus de sistem, ca plan de rezervă, actuarii pot seta un profit mai mare, (sau factor de ajustare), dar nu vor putea niciodată mitiga complet riscul între clase. De exemplu, pot seta un nivel profitabil la clase cu reducerea cea mai bună, dar nu și la restul claselor. Așadar vor putea corecta imparțial doar o clasă, dar nu se pot apăra imparțial de tot sistemul.

Anumiți asigurători vor face pierde, dar pe termen lung, vor rămâne doar asigurătorii profitabili, ceea ce înseamnă că în final, printr-un sistem impus, asigurații ajung să plătească mai mult decât tariful imparțial–chiar dacă doar o parte din ei.

Analiza cauzalității Link spre

Pentru a înțelege mai bine, vom folosi un exemplu simplificat în care expunerea, locația și sistemul Bonus-Malus sunt singurele variabile care explică frecvența.

3 nodes

Expunerea, locația și sistemul Bonus-Malus sunt variabile de confuzie (confounding variables). Acestea sunt variabile care sunt corelate atât cu variabila explicativă, cât și cu variabila dependentă, și pot denatura relația estimată dintre ele.

Mai întâi, putem modela relația dintre variabilele de confuzie și comportament, ca în figura de mai jos, cea din stânga. Apoi, putem modela relația dintre variabilele de confuzie și rezultat, ca în figura centrală. Alternativ, putem modela ambele seturi de relații, așa cum se arată în figura din dreapta.

Categoric, pentru o explicație mai detaliată, este necesar să utilizăm un model dublu robust, precum cel prezentat în dreapta. Totuși, în acest context, dacă sistemul Bonus-Malus nu este calculat corect, ci doar preluat ca atare, efectele modelării vor fi influențate negativ, putând duce la rezultate eronate sau distorsionate.

Exemplu ilustrativ Link spre

Să presupunem că autoritatea impune o reducere maximă de 50% pentru cea mai bună clasă Bonus. Din experiența proprie, însă, actuarul determină că reducerea justificată actuarial este doar de 25%.

Pentru a compensa această discrepanță, asigurătorul va ajusta tariful de bază în sus, de exemplu cu 50%. Astfel, dacă tariful actuarial era 100, noul tarif de pornire devine 150.

Atunci:

  • Clienții din clasa cu reducere maximă (−50%) vor plăti 150 × (1 − 0.50) = 75 — adică exact prețul considerat corect: 100 × (1 − 0.25).

Dar:

  • Un client dintr-o clasă cu reducere impusă de doar 5% va plăti în final 150 × (1 − 0.05) = 142.5, păstrând discrepanța dictată de sistemul impus.
  • Orice client nou va intra în sistem la tariful de 150, păstrând raportul 2:1 impus de sistem.

Distorsiunea se propagă sistemic, afectând toate clasele intermediare iar echitatea tarifară apare doar din recalibrare, nicidecum pe toate clasele.

Această recalibrare a tarifelor afectează echilibrul, echitatea, concurența și încrederea în sistemul de tarifare și nici măcar nu garantează un profit asigurătorului. Fără recalibrare, asigurătorul face pierdere certă pe cea mai bună clasă Bonus–unde trebuie să fie cei mai mulți asigurați.

Așadar nu recalibrarea e problema, ci impunerea unui sistem ce trebuie recalibrat.

Prin impunerea unui sistem uniform:

  • Șoferii cu risc real scăzut pot ajunge să subvenționeze riscuri mai mari din aceeași clasă BM.
  • Asigurătorii nu pot diferenția în mod fin între riscuri, pierzând instrumentul de selecție și tarificare.
  • În final, asigurații buni plătesc mai mult decât ar trebui, iar cei riscanți mai puțin decât costă efectiv riscul lor.

Aceasta este o formă de subvenționare încrucișată necontrolată, care erodează funcția predictivă a primei.

Risc sistemic și instabilitate Link spre

Prin distorsionarea unui tarif actuarial:

  • Piața pierde alocarea eficientă a riscului.
  • Asigurătorii nu mai pot construi tarife corecte pe toate palierele tarifare
  • Deoarece sistemul avansează an de an, ajustările trebuie să fie permanente, corelate cu segmentarea actuală
  • Dublarea efectelor între clase: o persoană ar trebui să primească tariful final funcție de toate variabilele explicative, fără dublarea efectelor.
  • Dublarea sistemului cu alte reduceri aplicate în cascadă (de ex. reducere pensionari sau determinarea asiguraților cu risc ridicat)
  • Reînnoirea poate deveni ilogică, prin creearea unei iluzii: un tarif mai mare chiar în lipsa daunelor.
  • Reasigurătorii vor taxa un sistem inpus, deoarece recunosc toate problemele de mai sus
  • Ratingul asigurătorilor va fi diminuat, posibil chiar plafonat.

Ce alternative există? Link spre

  • Sistemul poate fi impus doar la nivel de concept, inclusiv formarea claselor, dar mai apoi coeficienții trebuie să fie la latitudinea actuarilor, cu transparență și supraveghere.
  • Permiterea unor ajustări actuariale în cadrul grilei reglementate.
  • Integrarea completă a sistemului în modelarea tarifelor la momentul calculării tarifelor printr-un model unic, complet.

Concluzie Link spre

Impunerea completă a unui sistem Bonus-Malus poate părea echitabilă la o primă vedere, dar pe termen lung produce ineficiență, antiselecție și risc sistemic. Pentru o piață sustenabilă, este esențial ca tarifele să reflecte riscul, nu doar o poziție administrativă într-o grilă. Bonus-Malus trebuie să rămână un instrument actuarial, nu unul politic. Este un bun exemplu de politică care eșuează.

Întrebarea cauzală stă în centrul analizei cauzale — ea guvernează ce date trebuie corelate, cum le analizăm și asupra căror populații se extind concluziile noastre. test Nu e nevoie să stăpânești toate detaliile—doar găsește cel mai bun actuar certificat care să construiască modelul adecvat!